Tag Archives: cetate

Monumente istorice în zona Ostrov – Adamclisi

Alături de Monumentul Triumfal Tropaeum Traiani si Cetatea Adamclisi, iata cu ce vă mai puteţi delecta privirea si încânta spiritul de aventură. Descoperiţi:

Castrul Sacidava

- Cetatea Sacidava-Dunăreni, asezare geto-dacică şi mai apoi castru roman fortificat în sec. II-VII d.Hr.;

- Aşezarea Altinum cetate getica Valea Dacilor-Oltina, aşezare civilă şi staţie a flotei militare fluviale romane, sec. I-IV d.Hr.;

- Cetatea Durostorum a fost o importantă cetate şi oraş roman pe malul drept al Dunării, între cetăţile Sucidava şi Axiopolis. A fost semnalată de scriitorii şi geografii antici, precum şi de itinerarele vremii. Numele antic al oraşului, cu rezonanţă celtică, ce s-ar putea traduce prin „fortăreaţa”, „fortăreaţa de pe colina abruptă”, presupune existenţa unei aşezări getice fortificate, anterioare venirii romanilor. Deşi au apărut o serie de evidenţe care aparţin culturii traco-getice, aşezarea respectivă nu a fost încă descoperită.                        Cetatea Vicina, Pacuiul lui Soare

- Cetatea Vicina, insula Păcuiul lui Soare – Păcuiul lui Soare are deja statut de rezervaţie arheologică şi este pe cale sa devină şi arie naturală  protejată. Păcuiul lui Soare este o insulă localizată în Lunca Dunării, la mică distanţă de Dealul Dervent. Aici totul este istorie, iar vara acest loc devine paradisul arheologilor, care sunt convinşi că insula ascunde o comoară de nepretuit: Cetatea Vicina, o fortificaţie bizantină, construită în a doua jumătate a secolului al X-lea, după 971,  în vremea stăpanirii Dobrogei de către împăratul Ioan Tzimiskes. Ipoteza este confirmată şi de mai multe hărţi găsite la Veneţia şi la Vatican. Deşi iniţial un obiectiv militar, după anul 1200 cetatea a devenit un port comercial extrem de dezvoltat. Cetatea de pe Păcuiul lui Soare, o insulă cu o lungime de doar şase kilometri, a fost  părăsita timp de aproape 150 de ani, din cauza frecventelor năvăliri barbare. Istoria s-a repetat în 1422, cand aşezarea a fost părăsită din nou, în mod misterios, de către localnici, care cel mai probabil s-au refugiat din calea Imperiului Otoman.                         Cetatea Vicina, Pacuiul lui Soare

“În secolele care au urmat, insula Păcuiul lui Soare a devenit un fel de tarim magic, populat de folclorul localnicilor cu tot felul de monştri teribili. Ocupându-se cu pescuitul, oamenii locului au pastrat secole la rând legenda despre “Samca Samodiva”, fiinţă mitologică – amestec de zâna şi dragon subacvatic, pusa să apere vestigiile străvechii cetăţi părăsite de secole. Mai nou, în apele tulburi şi zbuciumate din apropiere, localnicii povestesc despre existenţa unor somni imensi, care traiesc sute de ani, nu pot fi prinşi de nimeni şi ar fi pusi acolo pentru a păzi vestigiile.”

Insula este împărţită în două zone total distincte. În partea de nord a insulei se află o plajă cu nisip nemaiîntâlnit de fin, care se continuă în apele Dunării, iar peisajul este întregit de o fauna extrem de bogată specifică Deltei. Cealaltă parte a insulei este mult mai puţin primitoare, pentru că această zonă se inundă des, iar apele lasă în urmă un peisaj dezolant. Autorităţile nu au realizat un mod organizat de vizitare a insulei, accesul fiind posibil doar cu bunătatea localnicilor care deţin barci sau propria barca a turistului, şi bineînţeles respectarea condiţiilor de protejare a mediului.

- Aşezare romană, cimitir getic – comuna Baneasa

- Aşezare Coslogeni – sat Chirnogeni, “Dealul Chirnogeni”, la NE de sat, lângă staţia de pompare sec. XIII – XI a. Chr. Epoca bronzului târziu.

Campania “Redescopera Valorile! Dobrogea” este sustinuta de Painea Antica Romana Labyrinthum.

Echipa i-Tour vă  urează  descoperire frumoasă!

Bastionul Theresia din Timisoara, inainte si dupa restaurare

Bastionul Theresia reprezinta una din fortificatiile care inca se mai pastreaza, din vechea cetate a Timisoarei. Celelalte bastioane si fortificatii au fost distruse  de catre municipalitate in timpul secolului XX, intrucat nu mai reprezentau un punct de inters in planurile de dezvoltare a orasului.   Cetatea Timisoara, gravura

Cetatea Timisoara a avut mai multe etape in constructie, initial fiind o cetate turceasca, pentru ca apoi, incepand cu anul 1723, dupa cucerirea cetatii de catre armata imperiala austriaca, sa se contruiasca a doua cetate a Timisoarei, moderna si mult mai mare. Piatra fundamentala s-a asezat in 25 aprilie 1723 in prezenta personalitatilor orasului sub conducerea Guvernatorului Mercy. Mai tarziu, un nou rand de fortificatii inspirate de scoala franceza a secolului al saptesprezecelea, de unde a pornit si tipul Vauban (ultilizat la Alba Iulia), foarte apropiate de acest tip, in sistem stelar, vin sa intareasca apararea cetatii. Aceasta avea urmatoarele bastioane si porti: Bastionul Carol, Bastionul Francisc, Bastionul Theresia (singurul ramas pana in ziua de azi), Bastionul Iosef, Bastionul Hamilton, Bastionul Castelul, Bastionul Mercy, Bastionul Eugeniu, Bastionul Elisabeth, Poarta Viena (sau Poarta Aradului, Poarta Mehalei), Poarta Petrovaradin (sau Poarta Belgradului, Poarta Iosefină), Poarta Transilvania (sau Poarta Ardeleana, Poarta Lugojului). Dintre cele trei inele de fortificatii ale cetatii, bastioanele formau inelul interior, mai urmand inca doua inele in exterior.   Bastionul Theresia, interior

Bastionul Maria Theresia a fost construit intre anii 1730-1735 si este cea mai mare bucata din zidul vechii cetati care se mai pastreaza, putand fi chiar vizitat si reprezentand un important obiectiv turistic al Timisoarei. Bastionul joaca, de asemenea, rol de pasaj rutier. Fortificatia a fost reconditionata recent, in anii ’70, ocazie cu care multe din elementele decorative originale au fost transformate sau ascunse. In 2010, insa, a avut loc un amplu proces de restaurare a Bastionului Theresia, cuprinzand mai multe corpuri de cladire dispuse intr-un plan poligonal conform proiectului cetatii initiale, arii plantate intinse si un mare spaţiu public central de tip mineral. Bastionul a fost redescoperit prin indepartarea interventiilor din anii ’70.   Bastionul Theresia, latura vestica

Corpul cel mai bine pastrat, cel de pe latura vestica, are doua niveluri si mansarda, in timp ce restul fortificatiei a supravietuit numai pe inaltimea parterului cu arcade din caramida. Aceste arcade au fost transformate in portice prin inserarea unor tamplarii asimetrice din lemn. In mod simbolic, vechile ziduri au primit invelitori-gradina, terasele plantate cu iarba fiind totodata referinte la ruinele napadite de vegetatie. Mai multe detalii despre procesul de restaurare si imagini gasiti aici.

Bastionul Theresia, zid interior

Intrucat vorbeam si despre Bastionul Theresia dinainte de 2010, iata cum arata fortificatia atunci:

Bastionul Theresia, inainte de restaurare

Bastionul Theresia, inainte de restaurare

Sursa foto aici.

Asadar, daca ajungeti in Timisoara, vizitati si Bastionul Maria Theresia, aflat foarte aproape de centru.

Calatorie placuta,

Echipa i-Tour

Cetatea Oradea

Cetatea Oradea, unul din principalele obiective turistice ale orasului,  a fost ridicata, la sfarsitul secolului al XI-lea, pentru a proteja initial o manastire cu hramul Sfintei Fecioare Maria, manastire inaltata dupa cum spune legenda pe o insula intre bratele Crisului Repede, langa paraul Petza. La inceput fortificatia era alcatuita dintr-un val de pamant, intarit cu palisada si cu turnuri de lemn.

Inca de la inceputurile sale, Cetatea Oradea a avut rolul de nucleu polarizator al asezarilor ce fiintau in arealul oradean, fiind concentrate in jurul sau functiunile politice, militare, juridice, administrative si religioase. Dupa instalarea in cetate a sediuluii episcopiei romano-catolice de Oradea, a fost inaltata in incinta o catedrala, slujita de un colegiu alcatuit din 24 de preoti denumit Capitlu.   Cetatea Oradea

Secolele XIV – XV au constituit o perioada infloritoare pentru cetatea Oradei. A fost reconstruita in forma heptagonala, avand doua turnuri ce protejau poarta. S-au ridicat statui in cinstea celor trei regi maghiari canonizati: Stefan I, Ladislau I si Emeric, s-au construit un palat episcopal si o catedrala mare, in stil gotic, care a fost ridicata la rangul bisericilor San Marco din Venetia si Santa Maria Portiuncula din Assisi, devenind loc de pelerinaj catolic pe plan european. Spre deosebire de cetatea Alba Iulia, construita in stil Vauban, Cetatea Oradea este construita in stil flamand, cu influente italiene, bazandu-se pe planurile mai multor arhitecti italieni.

Secolul XVI a fost mai zbuciumat din cauza revoltelor si invaziei otomane. A fost disputata de regele Ungariei, Ferdinand de Habsburg si regele de drept, Ioan Zapolya. Aici s-a semnat si primul tratat intenational – „Pacea de la Oradea” – ce avea in vedere separarea Transilvaniei de Ungaria (1538). La inceputul secolului XVII s-a decis refacerea cetatii, de data aceasta de forma pentagonala, cu bastioane pe colturi si sant de aparare cu apa.    Zidurile Cetatii Oradea

Reprezentative pentru stilul arhitectural flamand al Cetatii Oradiei sunt cele 5 bastioane:

- Bastionul Aurit a fost construit in anul 1572, la comanda principelui Ștefan Báthory si refacut in anii 1660 si 1692 in urma unor atacuri puternice ale trupelor turcesti si, respectiv, austriece.

- Bastionul Bethlen se afla in partea de sud-est a cetatii si a fost finalizat abia in anul 1618, pana atunci fiind constituit doar din pamant batut si intarit la exterior cu nuiele. Pentru o buna perioada de timp a fost numit, din aceasta cauza, „bastionul de pamant”.

- Bastionul Ciunt a fost inceput in timpul domniei principelui Ioan Sigismund, insa nu sunt dovezi concludente in aceasta privinta. In timpul asediului turcesc din 1598, comandantul de artilerie italian, in raportul inaintat superiorilor sai, noteaza ca bastionul a fost construit in timpul lui Stefan Báthory (1571-1575). Comandantul italian mai menționează ca, intrucat a stat mult timp neterminat, bastionului i s-a zis „Ciunt”.  Terminarea reparatiei bastionului este inscriptionată pe ultimul bloc de sub brau: 1599, anul renovarii. In prezent, in interiorul Bastionului Ciunt se construieste un teatru de vara.

- Bastionul Craisorul a fost proiectat de arhitectul italian Giulio Cesare Baldigara si construit intre 1569-1570 in timpul domniei principelui Ioan Sigismund. Bastionul este acoperit cu un parament de piatră fasonata, blocuri de dimensiuni apreciabile si dispuse in 15 asize.

- Bastionul Rosu a fost construit la comanda principeului Stefan Báthory intre anii 1580 și 1598, anul asediului turcesc. Conceptia originala ii apartine arhitectului italian Domenico Ridolfini da Camerino, insa se va definitiva dupa planurile mai realiste ale unui alt architect italian, Ottavio Baldigara. Asediul din 1660 a afectat grav urechea estica a acestui bastion, fiind aruncata in aer de turci. Aceasta bucată va fi refacuta si intarita cu aproape un metru un plus la grosimea zidului, fapt vizibil si astazi.     

 Mai multe detalii despre istoria Cetatii Oradea si despre elementele arhitecturale puteti citi aici.

Noi va uram calatorie placuta in vestul tarii,

Echipa i-Tour

Obiective turistice in Drobeta – Turnu Severin

In drum spre vestul tarii am vizitat si Drobeta – Turnu Sevrin, un oras cu o bogata istorie, dar despre prezentul caruia stiam prea putine lucruri. Am fost placut surprinsi de linistea si curatenia din oras. Soarele de amiaza era filtrat de frunzele deja mari ale copacilor, de final de aprilie, si totul parea ca se odihneste. Am parcat aproape de malul Dunarii, de Castrul Roman si de Podul lui Traian.  Castrul roman de la Drobeta

In ultimul timp s-au facut investitii, cu ajutorul fondurilor europene, asa incat veti intalni multe placute de semnalizare a obiectivelor turistice din oras si chiar panouri informative cu harti.

Istoria orasului incepe inca din Paleolitic, aici fiind  descoperite peste 65 de morminte datand din perioada 7300 – 6300 (i.C). O alta descoperire importanta in situl arheologic de la Schela Cladoveia (astazi, cartier al orasului) fost cea a unui Homo Sapiens in varsta de 8000 de ani (i.C). Primele mentionari intense, insa, sunt cele din timpul razboaielor daco-romane, cand este construit Podul lui Traian (intre anii 103 si 105), de catre Apolodor din Damasc, apoi Castrul roman Drobeta. Pentru date complete despre istoria orasului puteti accesa wiki.

Iata ce obiective turistice puteti vizita in Drobeta:

- Podul lui Traian, Castrul roman si o portiune din Amfiteatrul roman, aflat inca in cercetari arheologice. Acestea se afla chiar pe malul Dunarii, langa un parc frumos amenajat, Parcul RozelorPodul lui Traian

- Monumentul eroilor, plasat in Parcul Rozelor, edificiul a fost realizat in perioada 1928-1933 si este un omagiu adus ostasilor romani cazuti la datorie in Primul Razboi Mondial.

Monumentul eroilor

- Palatul Cultural “Theodor Costescu” este opera arhitectului Grigore Cerchez (ca si Universitatea de Arhitectura si Urbanism “Ion Mincu”, din Bucuresti), are un plan cu totul deosebit  si a fost proiectat sa cuprinda sapte sali mari:  trei sali suprapuse cu destinatia de bibilioteca ( Bibilioteca I. G. Bibicescu), cinematograf si restaurant, formand aripa de nord; alte trei sali la fel asezate formeaza aripa de apus în care s-a aflat Muzeul “ Dr. C.I. Istrati ”, salonul de festivitati si Sala ajutatoare; iar a saptea la mijloc între cele doua aripi aratate mai sus, este marea Sala de teatru care a fost terminata mai tarziu. Aicimai multe informatii.

Palatul Cultural

Palatul Cultural

Cetatea Severinului a fost zidita de Regatul Maghiar ca centru strategic militar constituit impotriva Taratului Bulgar de Vidin, in vecinatatea ruinelor castrului roman al Drobetei. Cetatea medievala a Severinului, in perioada maxima a zidirii sale, numara sase turnuri de aparare fiind inconjurata cu doua valuri concentrice de piatră si un sant adanc de apa.

- Castelul de apa este un monument emblematic pentru orasul Drobeta, el fiind construit in perioada de inflorire a urbei, intre 1910 si 1913 cu scopul de alimentare cu apa a Drobetei. Inaugurarea se va face in anul 1915, iar apa este adusa direct din Dunare. Castelul de apa

- Muzeul de Arta, monument de arhitectura, situat chiar in centrul orasului Drobeta – Turnu Severin. Rafinamentul si somptuozitatea interioarelor sunt valentele care ii confera alura unui palat: decoruri în stucaturi baroce si Arta 1900, lambriuri sculptate in lemn de stejar cu frize aurite, sunt completate, într-o alaturare echilibrata, de picturi murale, mozaicuri de oglinzi si vitralii. Gasiti aici mai multe informatii despre Muzeul de Arta.

Scara interioara, Muzeul de Arta

Scara interioara, Muzeul de Arta

In centru veti descoperi mai multe parcuri, o fantana arteziana, dar si cladiri contemporane. Veti gasi cazare la pensiuni, dar si la mici hoteluri din oras, ori din imprejurimi. Zona este foarte frumoasa si puteti face o plimbare chiar pana la Orsova sau la Baile Herculane.

Calatorie placuta,

Echipa i-Tour

Cetatea Jdioara

La finalul lui aprilie am facut o incursiune in tinuturile Banatului si Bihorului, mai precis o excursie de cateva zile in scopuri de cunoastere si descoperire a celor mai vestice puncte ale tarii. Am vizitat orasele Drobeta-Turnu Severin, Timisoara, Arad si Oradea, statiunile Baile Herculane, de pe malul Cernei, Baile Felix si 1 Mai, sate uitate de lume, sate cu inscriptii bilingve, am facut excursii catre cetati din varfuri de dealuri si am cautat palate despre care auzisem povesti misterioase. De acum incolo, cel putin un timp, va vom relata despre obiectivele turistice pe care am avut placerea sa le surprindem in periplul nostru.

Vom incepe cu Cetatea Jdioara, aflata la 1 km de localitatea Jdioara, in judetul Timis si la 80 de km de Timisoara. Cel mai apropiat oras este Lugoj, urmeaza localitatile Tapia, Maguri, Ciresu si Criciova, comuna de care apartine satul Jdioara. Din Criciova faceti stanga, spre Crivina, si apoi dreapta, spre Jdioara, iar odata ajunsi in sat, intrebati pe cineva. Localnicii stiu de cetate, pentru ca este si semnalizata. Veti lasa masina la poalele dealului si veti urca circa 30 – 40 de minute pe un traseu marcat cu un cerc rosu inconjurat de o dunga alba. Indicator traseu, Cetatea Jdioara

Initial, cetatea avea forma patrulatera cu colturile rotunjite, cu dimensiunile de interior de 40/20 metri si grosimea zidurilor de 1,8 metri. Din fortareata de odinioara se mai pastreaza o jumatate din circumferinta dinspre nord si partile laterale. In partea dinspre sud, se pot vedea cateva franturi de zid, unele pravalite in interiorul cetatii, altele in afara, peste care a crescut vegetatie. Zidurile sunt groase si puternice, iar inaltimea lor este de peste patru metri. Cetatea este semnalizata atat la inceputul traseului, cat si pe parcurs, existand chiar doua panouri informative in mai multe limbi, insa nu se pot vedea nicaieri lucrari de conservare.  Cetatea Jdioara

Asupra infiintarii Cetatii Jdioarei au fost emise mai multe ipoteze, printre care cea vehiculata de istoricul banatean Vasile Maniu, care sustinea ca a fost intemeiata in secolele II – III, in timpul colonizarii romane.  Istoricii unguri au sustinut ca numele cetatii vine de la familia ungureasca Zydoy, care ar fi intemeiat fortareata. Secolul XIV găseşte cetatea de la Jdioara ca pe un punct important în regiune. Istoricii unguri mai spun ca aceasta avea propriile provincii, ca proprietarii cetatii detineau numeroase bunuri si multe sate din împrejurimi. Cetatea avea o influenţă destul de mare in politica Banatului. Dupa Tratatul de pace de la Karlowitz (1699) cetatea a fost distrusa, probabil supunandu-se conditiei pacii, de distrugere a tuturor cetatilor din Banat, iar in prezent ruinele cetatii fac parte din patrimoniul istoric national.  (Sursa)Cetatea Jdioara

Traseul pana la cetate este frumos, iar privelistea de pe deal merita cateva minute de reverie.

Calatorie placuta,

Echipa i-Tour

Pietrele lui Solomon

Legenda “pietrelor lui Solomon” are mai multe variante, fiecare adanc inradacinata in istorie, avand puternice reminiscente pana in ziua de astazi.

In capatul de Sud-Vest al Scheiului (Brasov) se afla Pietrele lui Solomon, unul din obiectivele turistice ale Brasovului, iar toponimia si obiceiurile etnografice dovedesc centrul de existenta al vechiului sat, devenit Scheiul de azi. Cronicarul sas Julius Teutsch a descoperit la inceputul secolului al XX-lea urmele unei cetati cu ziduri si valuri pentru acces, locul fiind numit “Salamonsburg”. La fel, geograful Erich Jekelius apreciaza ca in trecut i se spunea locului “Cetatea Lui Solomon”, intrucat aici a fost o cetate.

Traditional scheienii au pastrat ideea de Cetate a Junilor pentru Pietrele lui Solomon, iar cele 2 stanci, care gazduiesc patrunderea in “cetatea lui Solomon”, se numesc “poarta de piatra”, caci aici se postau junii care pretindeau “vama” celor ce patrundeau la spectacolul de la Pietrele lui Solomon.

Legendele din jurul “Pietrelor lui Solomon” pastreaza comune fuga regelui maghiar Solomon si refugiul sau in interiorul formatiunilor denumite astfel. Sunt, insa, vehiculate doua astfel de legende.

Prima legenda: Cheile raului Solomon din Scheii Brasovului sunt cunoscute drept Pietrele lui Solomon, iar raul porta numele aceluiasi personaj. Solomon ar fi, dupa legenda, un rege maghiar care urmarit fiind de pagani a sarit cu calul sau, peste prapastia dintre stancile care marginesc defileul. Urmaritorii sai (turci sau tatari) au cazut in prapastie si astfel regele a scapat de dusmani. Amintirea acestei intamplari a fost pastrata in traditia orala romaneasca.

Pietrele lui Solomon

Pietrele lui Solomon

A doua legenda este mai poetica:

Se povesteste ca era odata un rege maghiar, pe nume Solomon, care a fost alungat de acasa de catre mama sa, pentru ca si-ar fi omorat fratele si ar fi fost blestemat de aceasta sa moara de indata ce va fi vazut de un om de rand. Greu blestem… Din dorinta de a se salva, Solomon fuge calare si reuseste sa ajunga pana in partile Brasovului fara a fi vazut de nimeni. Ajuns pe un munte da la marginea Brasovului el vede un cioban care isi paste oile. De frica sa nu fie vazut de acesta si sa moara, trage dintr-odata fraiele calului sa-l intoarca din drum. Dar calul se sperie si cade in prapastie cu tot cu calaret.

Se spune ca in acel moment muntele s-a despicat in doua formand Pietrele lui Solomon pe care le vedem si azi, iar Solomon inainte sa moara si-a asezat coroana de rege la radacinile unui copac, considerandu-se nedemn sa o mai poarte . De altfel coroana cu radacini o gasiti pe stema Brasovului, iar Solomon a ramas in amintirea brasovenilor prin Pietrele ce-i poarta numele.

Stemele vechi ale Brasovului

Stemele vechi ale Brasovului

Stema actuala, cu un trunchi de copac, cu 13 radacini si o coroana cu 3 lobi dateaza inca din anul 1429. Daca cea de-a doua legenda a Pietrelor lui Solomon are un sambure de adevar, inseamna ca intamplarile s-au petrecut inainte de anul 1429.

Steagul si stema actuala a orasului Brasov

Steagul si stema actuala a orasului Brasov

Multumim pentru informatii partenerilor nostri strategici, Asociatia pentru Promovarea si Dezvoltarea Turismului Brasov.

Calatorie si descoperire placuta,

Echipa i-Tour

Junii brasoveni si Duminica Tomii

La popoarele indoeuropene existau asa-numitele “grupuri de varste”, de obicei in functie de varsta: copii, juni si casatoriti. La romani, grupul junilor cuprindea barbati intre 17 si 46 de ani, iar la greci junia se numea “efebie”. Junele efeb isi incepea junia la 18 ani iar aceasta dura 2 ani, la fel ca “stadiul militar la Atena”. La scandinavi junia dura 3 ani si se numea wikingitate (Wikingertum) sau beserkeritate (Beserkertum), ultimul termen fiind mai vechi, provenit din “bersek”, care la randul sau era echivalent cu “ulfhepner” si insemna “imbracat in piele de urs sau de lup”.

La toate popoarele junia era precedata de o perioada de “initiere”, in care tinerii erau pregatiti pentru a deveni june. Pentru aceasta alegeau un loc retras (fiind despartiti de restul copiilor si femeilor), de obicei in padure, case speciale, numite la greci “andreion” si chiar pesteri.

Pregatirea dura mai mult sau mai putin, timp in care tinerii erau supusi la diferite probe, post, lipsa de somn, sete, chinuri. Ca joc de initiere figura: alergarea, cataratul pe stanci. La fel se petreceau lucrurile si in cazul cavalerilor.

Este evidenta asemanarea acestor ritualuri stravechi din lume cu ritualul Junilor brasoveni, care si-au gasit loc de retragere la Pietrele lui Solomon, o poiana inconjurata de 5 stanci immense si o grota atribuita legendarului rege Solomon.

Erich Jekelius: “Pietrele lui Solomon se numeau in trecut Cetatea lui Solomon probabil datorita traditiei inca vii, dupa care ar fi existat acolo mai de mult un fel de cetate”. Aici au fost descoperite obiecte de piatra, bronz, fier, o moneda greceasca din sec. III i.Hr, si ceramica de influenta provincial – romana, dovedind ca locul a fost populat din mileniul alII-lea i.HR. pana dupa cucerirea romana.

juni brasoveni

juni brasoveni

În prima duminică după Paşte, Duminica Tomii, atât braşovenii cât şi turiştii pot asista la un spectacol ce îmbină în egală măsură elemente de mit, folclor, ceremonial şi magie. Este vorba despre defilarea junilor şi manifestarea obiceiurilor pe care aceştia le-au moştenit din timpuri străvechi. Junii simbolizează cetele de “flăcăi” care erau luate din sânul familiei şi duse la Pietrele lui Solomon o perioadă de timp, unde erau supuşi unui antrenament dur pentru apărarea cetăţii Braşovului. Un număr semnificativ de bărbaţi (de toate vârstele), îmbrăcaţi în port tradiţional şi călare, au coborât din Şcheii Braşovului, de la Pietrele lui Solomon, spre centrul vechi al cetăţii. Există mai multe grupuri de juni, după cum urmează: Junii Tineri, Junii Curcani, Junii Bătrâni, Junii Dorobanţi, Junii Albiori, Junii Roşiori şi Junii Braşovecheni.

În dimineaţa Duminicii Tomii, Junii coboară călare în cetate, se îndreaptă spre Piaţa Unirii, aici înconjoară de trei ori statuia Eroului Necunoscut, iar în faţa bisericii Sfântului Nicolae, preotul paroh le sfinţeşte steagurile printr-o scurtă slujbă. Urmează încolonarea celor 7 grupuri de juni (150-200 de bărbaţi) într-o ordine devenită lege, iar coloana este deschisă de fanfară. Junii mai fac un popas la Troiţa Căpitanului Ilie Birt, unde fiecare grup cântă “Hristos a înviat”, apoi pornesc încolonaţi spre Pietrele lui Solomon.

Pietrele lui Solomon

Pietrele lui Solomon

Odată ajunşi la Pietrele lui Solomon, Junii şi toţi invitaţii lor se răspândesc pe cele două platouri şi începe petrecerea în mijlocul naturii cu ieşirea la horă şi aruncarea buzduganului de către toţi junii pe fundalul muzical numit “Hora Junilor”. Înainte de apusul soarelui junii se încoloneaza călare în aceeaşi ordine şi pleacă înapoi în cetate, fiind primiţi “cu porţile deschise”.

Cronicarul sas, Julius Teutsch spunea despre juni că „trebuie priviţi ca un rest de epocă păgână, o străveche serbare de primăvară, care serbează reînvierea naturii, învingerea soarelui asupra asprimii şi gerului iernii, începutul vieţii noi… iar serbarea trebuie considerată ca un cult religios precreştin, confirmată şi de împrejurarea că ea se petrece tot timpul pe dealuri, fiind un obicei cunoscut încă de la daci”.

Multumim pentru informatii partenerilor nostri strategici, Asociatia pentru Promovarea si Dezvoltarea Turismului Brasov.

Calatorie placuta,

Echipa i-Tour

Sursa foto aici.

Sighisoara si atractiile orasului

Pentru ca Sighisoara nu inseamna doar Cetatea Medievala, astazi va vom povesti despre atractiile turistice ale orasului si despre evenimentele care au loc anual aici.

Catedrala Ortodoxa este o cladire impunatoare, care vegheaza parca asupra Orasului de Jos, de pe malul nordic al Tarnavei Mari. Catedrala a fost construita intre anii 1934 – 1937 si este vizibila din mai multe puncte ale orasului.Sighisoara, Catedrala ortodoxa

Piata Mare a Sighisoarei poarta astazi numele de Piata Herman Oberth, ofera o priveliste frumoasa inspre cetatea de pe deal si se afla chiar in centrul orasului, la poalele urcusului catre Turnul cu Ceas, sau Strada Turnului. Paralel cu aceasta se desfasoara una dintre cele mai interesante strazi ale Orasului de Jos - stradela Cetatii, foarte ingusta, de-a lungul careia sunt insirate case de mestesugari asemanatoare celor din cetate si care prezinta o diferenta de nivel foarte accentuata.

De asemenea, pot fi observate case vechi, cum ar fi Casa Zilinschi din secolul XVIII, casa de brutar; Casa Rosenthal din secolul XIX; Casa meseriasilor din secolul XIX; Cladirea Hotelului “Steaua”, din secolul XIX, refacuta in 1912 de catre arhitectul Baltes in stil art nouveau; Casa Hermann Oberth de pe strada Zaharia Boiu din secolul XX. Mai multe informatii despre obiectivele turistice ale Orasului de Jos puteti gasi aici.Sighisoara, casa medievala

Sighisoara mai este cunoscuta si pentru evenimentele care au loc anual. Acestea sunt: Sighisoara Blues Festival, din luna februarie, despre care puteti gasi mai multe informatii aici, Sighisoara Film Festival, care are loc in luna iunie, anul acesta pe 23 – 26 iunie ( puteti verifica periodic si aici), Festivalul “Sighisoara Medievala”, ce are loc anual in ultimul sfarsit de saptamana din luna iulie, anul acesta intre 29 si 31 iulie. La Turnul Fierarilor sunt organizate multe expozitii, asa incat nu evitati sa vizitati acest obiectiv. Pentru o lista completa a evenimentelor din 2011 din Sighisoara, va rugam accesati pagina de evenimente.

Noua ne place la Sighisoara si speram ca v-am indus si voua dorinta de a vizita sau revizita acest frumos oras medieval.

Echipa i-Tour

Sighisoara, atractii ale Cetatii Medievale

Continuam plimbarea prin Cetatea Sighisoarei si gasim case care au supravietuit incendiului din 1676, sau care au fost refacute din temelii, insa pastreaza aerul medieval intact. Aceste case intretin atmosfera si creaza o identitate proprie cetatii.Casa din cetate

Cele mai cunoscute case ale cetatii sunt Casa Vlad Dracul sau Casa Paulinus, aflata pe partea stanga, dupa intrarea principala pe sub Turnul cu Ceas, transformata intr-un restaurant care reconstituie atmosfera medievala. In aceasta cladire, apartinand corpului de paza al cetatii, folosita drept casa de oaspeti, ar fi locuit, intre 1431-1436, pana sa fie domnitor al Tarii Romanesti, Vlad Dracul, fiul lui Mircea cel Batran, tatal lui Vlad Tepes. Vlad Dracul si-a batut moneda proprie (un ducat de argint) in atelierul unui argintar din Sighisoara si a emis documentul in care apare mentionata pentru prima data denumirea romaneasca a cetatii (Saghisoara).

Casa Venetiana sau Casa Mann, situata in Piata Muzeului nr. 6, isi datoreaza aceasta denumire ferestrlor care ii impodobesc fatadele. Ferestrele duble din piatra, cu arc trilobat, specifice goticului venetian, au fost instalate de-abia in secolul al XlX-lea. O scara exterioara, amplasata pe fatada, permite accesul la scara interioara, cu boltiri la ambele nivele. Mult timp, aceasta casa, construita in secolul al XVI-lea, a fost cunoscuta sub numele de Casa Mann, deoarece a fost resedinta lui Stephanus Mann, unul dintre primarii Sighisoarei.Sighisoara, Casa Venetiana

Casa cu Cerb este situata in centrul Cetatii medievale Sighisoara, fiind monument istoric. Denumirea se datoreaza picturii murale exterioare, reprezentand un cerb, cu capul si trofeul montate pe zid. Casa cu Cerb este una dintre cele mai vechi si interesante cladiri din cetate. In decursul timpului a suferit numeroase si profunde schimbari, de la locuinta rudimentara din lemn (sec. XIII) la forma complexa definitivata in sec. XVII si pastrata pana astazi. Casa a fost locuita de persoane cu inalte functii administrative, judecatoresti sau clerical/bisericesti. Intre anii 1997-2001 Casa cu Cerb a fost restaurata complet si competent prin grija fundatiei Messerschmitt din Munchen, primind destinatia de centru cultural romano-german.

Cetatea Medievala a Sighisoarei pastreaza, insa, multe secrete ce trebuie descoperite chiar acolo. Sunt case vechi, scorojite, pe care se vad inscriptii din secolul al XVI-lea, case ascunse in spatele zidurilor sau portilor, care care parca te privesc si vor sa-ti spuna povestea lor. Cetatea Medievala a Sighisoarei este un loc caruia trebuie sa-i dedici timp si pe care ar fi bine sa-l vizitezi in afara sezonului estival…

Iata si harta Cetatii Medievale din Sighisoara:Harta Cetatii Medievale Sighisoara

Echipa i-Tour

Sighisoara, Cetatea Medievala

Asa cum v-am promis, astazi vom vorbi despre obiectivele turistice din Cetatea Medievala a Sighisoarei: turnuri, bastioane, biserici, toate aflate inca pe stradutele care pastreaza atmosfera de pe vremuri. Aici gasiti harta cetatii, Monument UNESCO.

Reprezentativ pentru Sighisoara si pentru cetate este Turnul cu Ceas, situat chiar la intrarea in cetate si adapostind Muzeul de Istorie al orasului, cu incaperi destinate istoriei antice, breslelor, orologiei, farmaciei etc, la fiecare etaj al turnului. Turnul a fost construit pentru a apara poarta principala a orasului si are cinci nivele, care impreuna cu balconul si acoperisul piramidal, au o inaltime de 64 m. La etajul al patrulea se afla ceasul, care bate la fiecare 15 minute si alaturi de care se pot vedea 7 statui (figurine) ce se rotesc in functie de zilele saptamanii si reprezinta astrele aferente fiecarei zile. Din balconul turnului se poate vedea intreg orasul, iar privelistea este uimitoare.

Turnul Fierarilor a fost ridicat in anul 1631 pe o baza dreptunghiulara, pare masiv si relativ scund. Rolul sau era sa apere Biserica Manastirii in caz de asediu.

Turnul Franghierilor este unul din cele mai vechi edificii ale Sighisoarei, fiind si singurul turn locuit pana in prezent. Initial, turnul a fost ridicat pe zidurile vechii cetati, dar a fost distrus in anul 1241. Forma actuala o are din anul 1305 si este unul din putinele turnuri neatinse de incendiul din 1676. Din punct de vedere strategic, a facut parte din vechea fortificatie din varful dealului.

Turnul Macelarilor este unul din cele mai vechi turnuri, datand din secolul XV. Rol turnului era in apararea laturii de vest a cetatii. Ulterior, in fata lui s-a ridicat ulterior un bastion de pe care artileria avea o larga arie de tragere.

Turnul Cojocarilor se afla la mica distanta de Turnul Macelarilor de care este legat prin poarta Torle. Pare a fi construit in jurul anului 1350 odata cu zidul cetatii. A fost distrus de incendiul din 1676 si refacut ulterior.

Turnul Croitorilor a fost ridicat in secolul XIV. Parterul este strabatut de doua ganguri carosabile, care se puteau inchide prin porti masive de fier. In anul incendiului,1676, in acest turn se gaseau, in afara de importante cantitati de grane, praf de pusca, precum si proiectile, care au explodat in timpul incendiului si au distrus partea superioara. In 1935 bolta a fost readusa la forma initiala, iar gangul redeschis circulatiei.

Sighisoara, Turnul Croitorilor

Turnul Cizmarilor marcheaza capatul de nord al zidului cetatii, fiind afectat de incendiul din 1676 si recladit in forma actuala in 1681. Turnul prezinta influente ale stilului baroc stazi gazduieste statia postului de radio local.

Turnul Cositorarilor a fost construit odata cu zidul cetatii si are o pozitie foarte buna de aparare, fiind in permanenta refacut si intretinut. In fata turnului se afla cel mai bine pastrat bastion. El poarta inca urme de gloante din timpul asediului curutilor, de la 1704-1706. Turnul Cositorarilor este legat de Turnul Tabacarilor prin Galeria Arcasilor din care se apara partea de S-V a orasului. Foarte aprope de acest turn si de Turnul Franghierilor de gaseste Biserica din Deal, un monument reprezentativ pentru Sighisoara, construita in stil gotic intre anii 1345 si 1525. Monumentul este valoros si prin existenta singurei cripte cunoscute in Transilvania aflata dedesubtul corului, care contine morminte din sec. XVI-XVIII.Sighisoara, Turnul Cositorarilor si Biserica din Deal

Biserica Manastirii este un monument de arhitectura in stil gotic, care se gaseste in imediata vecinatate a Turnului cu Ceas. Biserica a apartinut calugarilor dominicani si este mentionata documentar inca din anul 1298.Sighisoara, Biserica Manastirii

Surprize noi in episodul urmator din acest serial despre monumentele istorice si obiectivele turistice ale orasului Sighisoara, un adevarat cufar plin cu bogatii.

Echipa i-Tour