Trecătoarea Lupilor la Gura Râului

Pârtia „Trecătoarea Lupilor” se află la ieşirea din localitatea Gura Râului înspre barajul de acumulare, la o altitudine de 600 m. Diferenţa de nivel este de 150 m, lungimea de 500 m, iar gradul de dificultate este mediu.

Pârtia dispune de teleschi şi schilift cu o capacitate de 450 persoane/oră.

Facilităţi şi servicii: nocturnă, zăpadă artificială, parcare (200 locuri), pub şi restaurant (100 locuri), terasă cu băuturi calde şi sandwich-uri, centru de închiriere echipamente de schi şi snowboard, şcoală de schi şi snowboard cu 4 instructori, închiriere ATV, pistă de tubing.

De asemenea, la Tecătoarea Lupilor mai puteţi practica zbor de tandem cu parapanta – alături de instructori şi cei mai buni piloţi din zonă, echipamente performante şi sigure.

Program de funcţionare: decembrie-martie

luni-vineri: 10.00-21.00; sâmbătă-duminică: 09.00-22.00; vacanţe şcolare şi sărbători: 09.00-22.00.

Pe site-ul www.i-tour.ro veti găsi harta pârtiei Trecatoărea Lupilor din Gura Râului, pe care o puteţi descărca gratuit de aici:

 

Distracţie plăcută,

Echipa i-Tour

Info si foto de aici.

La Gura Râului nu e loc de plictiseală!

La doar 18 km de Sibiu se află una dintre cele mai mari comune din Mărginimea Sibiului, Gura Râului, cu uliţe înguste ce se înşiruiesc de-o parte şi de alta a râului Cibin, la poalele munţilor cu acelaşi nume.

Secole de-a rândul, gurănii au convieţuit alături de natura înconjurătoare…păi cum să fi locuit ei aici fără munţii împăduriţi sau râul Cibin? Adevărata „mană cerească” în Gura Râului a fost piatra de râu dură, bună pentru construcţii. Lucrul acesta l-au ştiut şi autorităţile habsburgice pe la 1700. Dornice să fortifice zidurile burgului Sibiu au construit un canal navigabil pe râul Cibin şi, cu ajutorul gurănilor, aduceau pietre de râu şi lemn pe plute până la zidurile cetăţii.

Localnicii din Gura Râului au profitat de bogăţia naturii înconjurătoare şi curând au dezvoltat meşteşuguri ce se bazau pe forţa apei; au construit joagăre, mori şi pive…nu degeaba se spunea despre gurăni că „le vin banii pe apă”.

Gurănii s-au adaptat întotdeauna schimbărilor vremii; dacă aşezarea geografică i-a ajutat în trecut la practicarea meşteşugurilor şi creşterea animalelor, astăzi peisajul admirabil, tradiţiile şi legendele locului atrag tot mai mulţi turişti.

Dacă vă plac experienţele savuroase şi de neuitat, vă propunem o plimbare cu căruţa în împrejurimile satului. În călătoria vostră veţi întâlni biserici vechi, gospodării cu porţi înalte ce ascund curţi umbrite de viţă de vie şi pavate cu piatră de râu, podul acoperit peste râul Cibin sau impozantul baraj de acumulare străjuit de culmi muntoase. Opriţi-vă pe baraj, respiraţi adânc aerul curat şi contemplaţi peisajul de basm.

De la baraj mergeţi de-a lungul lacului de acumulare până ajungeţi la „Coada lacului” sau „La Pisc”, locul unde Râul Mare se uneşte cu Râul Mic. Continuând călătoria de-a lungul Râului Mare veţi ajunge până în staţiunea montană Păltiniş. Dacă nu aveţi suficient timp, rugaţi „vizitiul” să vă ducă la bradul „cel vechi”, un brad de peste 500 de ani, monument natural…se spune că e nevoie de opt oameni pentru a-l înconjura.

Dacă în timpul săptămânii localnicii zoresc cu treburile prin gospodării, duminica timpul la Gura Râului nu se mai grăbeşte. Acum e momentul să cunoaşteţi oameni, poveşti, întâmplări. După slujba religioasă, toată suflarea comunei se adună în faţa bisericii pentru „porunci”. Primarul face cunoscute ultimele noutăţi şi se consultă cu sătenii în deciziile ce vor fi luate.

Pentru a descoperi frumuseţea şi bogăţia culturală a comunei, precum şi peisajele înconjurătoare, aveţi nevoie de un sejur de câteva zile. Pentru aceasta vă stau la dispoziţie cele 24 de pensiuni rurale cu 317 locuri de cazare. Proprietarii sunt mereu bucuroşi să-şi întâmpine musafirii, iar pe lângă cazare şi gustări delicioase le pot oferi plimbări cu căruţa, cu ATV-ul sau bicicletele, terenuri de joacă pentru copii, teren de tenis şi de fotbal, piscine, locuri de pescuit sau drumeţii în munţii Cindrel.

Informatiile despre frumoasele localitati si despre obiectivele turistice din judetul Sibiu vi le punem la dispozitie prin bunavointa partenerilor nostri, Asociatia Judeteana de Turism Sibiu.

Descoperire placută,

Echipa i-Tour

Sălişte, capitala culturală…

…a Mărginimii Sibiului, o titulatură bine meritată cu care săliştenii se mândresc. Şi cum să nu fie aşa când Săliştea a dat de-a lungul timpului numeroase personalităţi culturii româneşti?

Chiar dacă azi este oraş, în trecut Sălişte era un vrednic sat de munte. Locuitorii săi erau cunoscuţi drept oameni harnici şi curajoşi. Dovadă stă chiar povestea Ciucuroaiei, o femeie ce a trăit cu mult timp în urmă la Sălişte şi despre care se spune că avea o forţă deosebită; ridica căruţe şi ducea pe umeri boii la târg. Poveştile sunt nenumărate, dar sunt mult mai savuroase atunci când sunt povestite de bătrânii satului în bătătura gospodăriei.

Ca toţi mărginenii, locuitorii din Sălişte s-au ocupat cu păstoritul. Şi pentru că umbla vorba că „drumurile oilor sunt drumuri de negoţ”, în secolul XIX s-a dezvoltat şi comerţul. Meşteşugari de pretutindeni veneau la târgurile generale de la Sălişte, tradiţie păstrată până în zilele noastre. În 11-12 iunie se organizează un astfel de târg anual ce nu ar trebui ratat.

Meşteşuguri

Astăzi, tradiţia meşteşugurilor merge mai departe. Radu Ilieş a moştenit meseria de la bunicul său, pălărier cunoscut de la sfârşitul secolului XIX. Dacă veţi vizita atelierul acestuia din str. Bucureşti, nr. 21 cu siguranţă veţi îndrăgi varietatea de pălării lucrate cu măiestrie, dintre care nu lipseşte tradiţionalul „clop al ciobanului”.

Obiective turistice

Oraşul de azi, satul de ieri…un amestec arhitectural de urban şi rural de un pitoresc aparte: piaţa centrală cu clădiri urbane, vile moderne viu colorate, străduţe înguste, pietruite şi căsuţe bătrâneşti. Pasionaţilor de cultură le propunem Muzeul Culturii Săliştene (Piaţa Eroilor, nr.8, tel: 0269/553512) şi Muzeul Parohial (Piaţa Eroilor, nr.5, tel: 0269/553304), iubitorilor de drumeţii şi relaxare în natură, o plimbare la schitul Foltea şi la Poiana Soarelui, la vest de Sălişte.

Va uram calatorie placuta, impreuna cu partenerii nostri strategici, Asociatia Judeteana de Turism Sibiu!

Echipa i-Tour

Poveşti din Mărginime, Episodul 10

…

Ce-i adevarat e-adevarat. Drept ii ca si ei umblasera prin lume cu turmele de la miazanoaptea cea leseasca pana la miazaziua cea constantinopoleasca, chiar pana sub zidirile mandrei cetati si din rasaritul cel tataresc pana catre apusul unde se ridica muntii cei aspri dar niciodata nu ravnisera la nimic. Tot timpul cerusera voie sa treaca, sa pasuneze sau sa tarleasca atunci cand era timpul pentru fiecare in parte si de fiecare data platisera si nu lasasera urme grele si blesteme. Dar asa cum nici ei nu gresisera celorlalti tot asa tineau si ca ceilalti sa nu le greseasca si sa nu le inghesuie strambaciuni in suflete, in cugete ori intre ei. Caci asa prinsesera ei din mosi stramosi si datini si obiceiuri si straie si port. Si peste tot locul straiul si graiul le era totuna asa cum pomenisera din mosi stramosi si parca ti-era mai mare dragul sa privesti la zilele de sarbatoare cand se-ntindeau horele cele mandre pe tapsanul satului ori cand se porneau naiadele si tarlitul, de se pregateau pacurarii de dusu susu…

Cine oare se putea mandri ca mai are straie imparatesti de-asa cum aveau ei ca de te uitai dumineca cand erau horele si petrecerile cele campenesti ti se umplea sufletul de incantare caci vedeai atat tinerii cat si batranii purtandu-si cu semetie dar si cu smerenie portul, fara stricaciune si fara sila. Si era o incantare sa vezi in tăt locul velitoarele cele mai albe decat zapezile asternute, ale fetelor si carpele cele negre ori inflorate ce se ridicau in cautarea vreunui flacauas numai bun de giucat ori de cercetat ca jinere, apoi catrintele rosii ce se itesc rusinoase de pe sub “şurţele” negre ori vinete ce scutura colorile prin iarba tapsanului…ori Doamne iarta pieptarasele cele brobonate cu flori rosii ci ciocorei ce tot cercau sa ascunza iile cele mandre cu fodori…deh…vremi de sub vremi si peste vremi…

Si daca ar fi numai codanele ori nevestele dar horele nu se poarta fara de flacai si barbati si in tot locul vedeai ca rasar camesile cu maneca larga ori stransa-n pumnasi ca sa scoata la iveala puterea omului, si cioarecii cei albi si grumajiti pa masura omului sa nu-I fleandure ca la alde napravala, laibarele cele stralucitoare si recălurile din postav negru ca te si mirai de ce tata lumea stropeste islazul cu inchinaciunea culorilor, dar asa fusese lasat cu limba de moarte din neam in neam ca cea mai mandra coloare ii coloarea mantuirii si ce poate fi mai fromos decat petrecerea de la albeata ingereasca la taciunele apelor sambetei pe care omul le trece la sfarsitul firului. Ca doara omu-i trecator prin cele doaua porti: cea alba de la intrarea in lume si cealalta de la petrecerea din lume.

Si-apoi mai vezi ca se insenineaza ceriul de la cate o ie de cea de “giolgiu” plină de “pui” cusuţi cu arnici negru ce se iteste din fosta prisata coperita cu şurţe negre tiparite si tot trupul mladiu se pierde sub horbota vălitoarei din voal alb de boranjic ori mare vedeai cate un carcel de cel negru ca peana ori balai ca spicul cel dat in rod. Ei dar cu toata navalirea grijilor si a hoardelor fetele si nevestele nu au lasat saracia sa le coprinda manurile si tot au gasit timp si roada de in sau canepe ca sa-si impodobeasca portul cu ii de cele cu beata galbena si puisori, cu fodori si coltisori ca doar aici li se vedea indemanarea si harnicia. Tata noptile de snoave si voroava de pe la sezatori nu sa pierd numa asa de-a joaca si de-a gluma ca doar fiecare fata ori muiere isi cata de lucru manurilor si numa ce vezi ca iasa o mandrete de maneca de cea termenata cu fodori incretiti tiviti numa in cheita sau coltisori de cei negri de ti-a mai mare dragul s-o porti mai ales ca fiecare isi scrie neamul si hronicul cu arnici de cel negru pe langa frunzele ce se inchina pe maneci si pe chepti in siruri sarind ca purecele pintre crecute. Tata mandretea doara sta in puişori ce-i zamisleste pe o ie ca doar tot acolo se-ntalneste bradutul si pomul vietii pe care ii scrie pe toti mosii si stramosii in musculite petrecute, apoi mai trece pe-acolo se peunul, si porumbul cel calatoriu, gaina si cucosul ograzi, cornul berbecelui cu puterea de a ingenunchea si de-a conduce…toata istoria neamului de ciobani si pastori calatori este scrisa cu acul si cu arnicii…

hai mandruta la portita ca sa-ti fur dulcea gurita

apoi bade n-oi vini ca nu m-oi mai hodini si n-oi gata ce-oi porni

lasa mandro c-amandoi om lua ita in razboi si suveica de gateala si-om face nunta spre vara…

apoi bade nu zic nu, dar ma cearta maica-amu ca am stat prea mult pe-afara si ma prinde iarna iara…

Dar iata ca zorile se arata cu ochii carpiti si poate ca-I timp sa-l lasam si pe Mosul Iene ce-si face de lucru pe gene si ne lipeste diminetile cu ganduri curate. Si-alta noapte de-o mai fi om mai sta si-om povesti. Noapte buna, somn usor, sa te duca visu-n zbor pe taramul zanelor…

© Costel Macovei

Straduta in Gura Raului

Sursa aici.

Si iata asa se incheie aceasta frumoasa poveste, care nea insotit de-a lungul sarbatorilor de iarna si in ultimele doua week-end-uri si ne-a fermecat zilele libere. Pentru a revedea fiecare episod, urmati link-urile: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9.

Echipa i-Tour

Poveşti din Mărginime, Episodul 8

…

-        Da pe unde zabovisi? Ca doar nu te-o rapit, Sfantul Duh…

-        Ba chiar asa s-a petrecut mai nevasta, tine-ne-ar Dumnezeu bunul sa putem infaptui toate cate le avem de facut.

-        Da taman la tine s-o impiedicat Bunul Dumnezeu? Pe altcineva mai in putere nu a gasit El Maritul?

-        Daca asta I-a fost voia ce putem noi sa facem?

-        Facem toate cate ni le-a cere mai mosnege.        -        Apoi asa am zis si eu.

-        Bine ca te-o lamurit Cel mare ca ramaneam de ne rascoleam bietele capete fara a afla niciun raspuns.

Imbracara ei straiele de munculita si iesira in ograda. Toate erau la locul lor, toate erau socotite si trabaluite ca acu parca de drag se lasa matusa noastra la tors caiere pe prispa. Dar parca tot n-o rabda sufletul ca sa steie asa fara a face nimicuta. Da de ce mergea prin ograda, parca tot impiedicata era de nazdravanul cela de nisip auriu si balaiel de-ti era mai mare dragul sa te uiti la el. Da unde mergea si orice facea, nasipul cela tot intre picioarele ei se opintea. Pana cand, nadusita de greutatea cofitei cu apa, prinse a sudui si a boscorodi:

-        Apoi no, mai copchile, ca numa a joaca iti cati, de nu mai poate omu sa rasufle si sa-si cate pace picioarelor. Na de te potoleste, zise si varsa cofa de apa, de ramase impietrit nisipul si pana nu se scurse toata apa in pamant si nu-l zvanta o ţâruca soarele amiezii nu mai putu matura el ograda in lung si-n lat.

Cand vazu mosneagul isprava se apuca de certa si pe baba si pe flacau pentru neastamparul si joaca ce-i muncea.

-        Apoi no ca multa minte va mai trebuie la amandoi, ca stati acu si va stropiti ca doi ratoi pe balta.

-        Pai si io ce sa-i fac mai mosnege daca nu-mi da pace si tot cata a joaca?

-        Pai o fi si el dornic de-o alintatura, ca doar primul lucru de m-o intrebat pe drum ii ce faci si cum iti e…si abia apoi o-ntrebat de fratane-sau si de sora-sa…

-        Mance-l-ar maica pa el de fecioras, uite cine tine la mine….

-        Pai cum sa nu tie mai nevasta daca-i al nostru?

-        Da i-a spune mai mosnege, oare ce avem de facut noi ca sa scapam mandretea asta de copii de blasteme sa-i putem strange in brate ca pe adevarati ce sunt?

-        Da cine te tine mai femeie sa nu-i iei in brate si sa-i mangai asa pa crestet?

-        Apoi doar n-o sa ma rascolesc acu prin pulberea ograzii strangand nasipul aista curgator de-a valma si nici nu m-oi razema de toate pietrele si trunchiurile potopite…

-        Apai daca te framanta de ce sa n-o faci? Ce apasare ai? Ori ti-i frica de gura lumii? Ca te-a vedea careva facand toate aistea?

-        Ei las-o asa cum a cazut si nu mai despica firu-n patru, da oare ce minune mare ar trebui facuta?

-        Pai nu trebe decat sa iau lumea la picior ca sa gasesc cele trei lucrusoare fermecate care pot sa ne scape de nacaz.          -        Si care anume?

-        Pai trebe sa caut ciocanul de stanca ce taina framanta, aista-i pentru Stanca. Mai apoi cosorul de-argint prin mister taind pentru Paltin al nostru si sita cea de aur, de la mester faur, blestemul de-l cerne si viata asterne…asta ii sigur pentru Praslea.

-        Si unde Doamne iarta-ma le gasesti tu mai mosnege?

-        In lume, pe carari umblate de lume uitate, prin cele paduri fara de sparturi prin raris de ramuris si prin nasipuri de-argint, care lumea o colind…

-        Si io ce-o sa fac tot timpul asta mai mosnege?

-        Pai faci zestre mai nevasta si m-oi astepta, daca nu ti-ai gasi fro cruce de flacau  care sa te ieie, sa te fure si sa duca-n padure…

-        Bata-te sa te bata de nastrusnic mai barbate, da stiu doar ca d-aia te-am rabdat atata amar de ani, ca daca erai mofluz si chitros te lasam si luam cararea uitarii.

-        Las mai nevasta ca doar am fost potriviti de la bun inceput, ca sacul cu petecul si ca marea cu sarea…        -        Da macar stii unde pleci?

-        Nu, asta nu mi-o fost deslusit, dar ce stiu, e ca trebe sa merg tot catre soare apune si oi afla raspuns la toate intrebarile mele. Si mai stiu ca tre sa iau cu mine si cei trei copii ce ne-au fost daruiti….

-        D-apoi cum sa-i cari mai mosnege? Ca doar om oi fi si nu nu-ş ce balaur…

© Costel Macovei

Turnul gotic al Cetatii din Cisnadie

Sursa aici.

Va urma…

Echipa i-Tour

Poveşti din Mărginime, Episodul 7

…

-        Sarutam dreapta taicuţa, si bine te vad ca tare dor mi-o fost. Da lasa ca mult o fost putin o ramas.

-        Apoi mai flacaiasul taichi, sa-mi traiesti si sa ne bucurati batranetile, ca tare ne-am nevoit si noi pana sa va capatam de la Domnul nostru, Bunul Dumnezeu.

-        Deh taicuta, toate au fost potrivite ca sa se intample cu folos. Da maicuta ce face? Ii bine? Sanatoasa?

-        Apoi, si noi cu batranetile, da nu ne vaitam. Traim.

-        Si-ai mei fraiori? Asteaptu-ne ei oare?

-        Si Stanca si Paltin  is bine si tot vorovesc ca de ce intarziasi atata…

-        Ei las ca le-o trece, numai ca sa stii ca n-ai gatat toata munculita. Mai ai de tras marginea lumii ca sa se petreaca bine capetele.

-        Apoi daca asa spui tu mai baiete, asa o fi, ca doar voi le stiti mai bine… da stau si ma inteb cu ce nume sa te strig ca parca…nu mi-i indemana sa te las asa…nechemat…

-        Pai taicutule…cum te-o lasa inima…

-        Praslea te-oi chema, ca doar tot esti tu al mai mic copil…placu-ti au ba?

-        Daca-i de la tine, ii cum nu se poate mai bine tatuca…

-        Atunci hai sa ingramadim pasii ca ne prinde lumina cea mare pa drum. Da ce spuneai mai Prasleo ca ar mai trebui facut? Ce? Oare nu s-o gandit Al Mare si la batranetele mele?

-        Apoi taicutule, toate ne vin numai de la el, asa ca io nu pot sa-mi dau cu presupusu. Da cu rabdarea trecem marea. Asa s-o facut de te-o ales El pe tine, caci numai in tine o avut El incredere si in tine si-o pus toata mila.

-        Pai si io cred ca-i pe potriva cum spui tu. Apoi tata, om trai si om vedea. Da c-o -ntrebarea tot raman…        -        Care taica?

-        Daca tot o vrut sa ne deie copii oare de ce ne-o lasat sa va asteptam atat?

-        Fiece fruct ii pe masura gustului si nu poti uita gustul pe care inca nu l-ai aflat. Asa cre’ca trebuia sa se petreaca lucrurile. Doar sti ca nimic nu-i fara voia Lui si la toate cele pune si El mana Lui ca sa dea temei.

Tot vorbind si povestind iata ca se apropiara de casa si-i vazura pe ceilalti doi trabaluind primprejur si potrivind toate cele de trebuinta asa cum ar face orice om gospodar. Lasa mosneagul fata si cei doi flacai sa se tocmeasca la vorba si sa se potriveasca la fapta si intra in odaie lepadand straita intr-un cui din tinda. Dupa ce se dezbraca si trecu de-i dadu binete nevestei se aseza in genunchi sub icoane ridicand lauda si multamire Bunului Dumnezeu pentru ajutorul primit. Tot batand el metanii si deslusind rugaciunile toate, numai ce simte asa ca o parere ca-i da ocol si se propteste colea pe umarul drept. Da nici apasare nu era, nici parere nu era ci numai asa ca o boare de miroasna de cea ingereasca si Dumnezeiasca. Si deodata simte ca-i piere sufletul si cade asa ca-ntr-un lesin, da nu din cele maloase ca apa-nvolburata ci din cela luminat si-mparfumat. Se optinti ea lumina de patrunse in odaie, se culcusi apoi adumbrind tamaia icoanelor apoi prinse a se tarnosi prin toata odaia. Atunci se ridica si babuta catand cu uimire la toate cate se petrec in odaie si numai ce-l zari pe mosneag potopit si induplecat sub icoane. Se apropie tiptil caci nu se indura sa-i tulbure pravila dar daca-l vazu ca nici nu misca nici nu sufla o cuprinse asa ca o spaima de cele grozave, si de ce cata sa scape, parca tot mai in afund o tragea. Rabda, babuta cat rabda, apoi crapa usa numa o ţâră, atat cat sa vada ce se mai intamplase prin ograda lor. Stanca si Paltin erau tot la locul lor pazind poteca si ograda dar acu era o movila de nasip de cel auriu ce se plimba maturand tot locul. Cand vazu si asta minune se trase inlauntru, se aseza langa mosneag sub icoane intreband si intrebandu-se de unde toate cele la viata lor. Si pe cand sta si ea pierita si dusa pe ganduri, numai ce-l simte pe mosneag miscand.

-        Apoi pe unde-mi umbli mai mosnege, bate-te-ar tineretile sa te bata ca ma bagasi la spaima cand te simtii asa fara de suflare aici sub icoane…

-        Mai babuta mai, mare minune lasata de la Dumnezeu pa lumea si pa viata noastra. Da acu stiu ca nu degeaba s-a rascolit tot pamantul ca sa ne rabde trecerea. Dupa cat te-ai muncit tu ca sa ma scoti din a mea impietrire, acu deodata m-am simtit luat asa pa sus si dus taman in fata tronului de Domnie, ca-mi ierea si teama ca sa ma rasuflu, da cate s-au vazut  nu pot ca sa le povestesc ca nu mi-ar ajunge vorbele…

© Costel Macovei

Stradute din Cisnadie

Sursa aici.

Va urma…

Echipa i-Tour

Poveşti din Mărginime, Episodul 6

…

Si se porni sa trabaluiasca, pregatind merindea de sara, vorovind de una singura, caci mosneagul, parca prinsese radacina langa trunchiul cela si povestea cate in luna si in stele de parca l-ar fi ascultat careva.

-        Auzi tu maicuta ce zice fecioru asta, cica maine musai sa plec la drum, da sa nu plec asa teleleu cu mana goala ci sa iau si vro doi sacotei cu mine ca de mare folos or sa-mi fie…

-        Apoi asa-i mai mosnege, ca doar daca n-am dat in mintea copiilor, om fi dat in mintea bolohanilor si a putregaiurilor adunate in batatura.

-        Mai baba mai, da cum Doamne iarta-ma sa-ti mai intre omul in voie? Ca pana mai ieri ma tot imboldeai sa plec, sa plec iar acu’ dai inapoi ca racu. Apoi spune p-a dreapta: or vrai or nu vrai…ca sa stie omu ce tre sa faca, ca doar nu m-oi munci numai asa de dragul murgii sa car toate cele la noi in ograda…

-        Apoi de un’ sa stiu ce sa zic mai mosnege? Ca daca ar fi numa’ de la mine si tot n-ar fi destul. Da ti-am zis ca pleaca dinlauntrul meu…asa ca o porunca…

-        Apoi o fi si maine o zi de dihonie. Hai mai bine sa dumicam ceva si sa lasam noaptea sa-si faca de lucru dupa cum ii e legea.

-        Ca bine spui.

Intrara in casa, ospatara dupa cate pregatise babuta apoi se inchinara si se pravalira pe coasta viselor, ca de vorovit parca le era si teama si mai spuie ceva. Geaba se chinuira ei sa doarna ca nu se lipi geana de geana din cauza zgomotelor de-afara, dar nici nu indraznira sa cate, ca deh, noaptea-i noapte si de ieri nu mai era ca mai inainte. Cum de se clatira olecuţa zorile la ochi de se facu lumina, se dete mosneagul jos din pat mai cu teama si deschise usa. Cand colo, mare minune: de la prispa pana jos in vale se arata o poteca pietruita cu piatra faţuita de rau de toate culorile de-ti era mai mare dragul sa mergi. Langa fantana era acum un trunchi scobit ce cara apa pana la un iaz in care se balaceau acum toate orataniile. Toate buturugile erau crapate si randuite langa peretele casei, numai bine si indemana de luat pe vreme de iarna rascolita. Iar Stanca si Paltin sprijineau cerul si pamantul de parca nimic nu se intramplase. Se lasa mosneagul nostru pana langa ei si incepu a-i dezmierda cand pe unul cand pe altul, potolindu-si tremurul barbiei. Babuta statea si ea razemata de capriorul prispei nemaiputand spune nica.

Se ridica mosneagul si intra in casa. Dupa ce-si termina randuiala, isi lua straita de-a umerea si dupa ce indesa trei sacotei porni spre soare apune ca sa aiba soarele in spate de data asta. Merse mosul nostru ce merse si de ce mergea lumea se schimba. Paserile se intreceau in cantari maiestre, vietatile alergau cautandu-si locul si norocul iar gâzele fosgaiau prin iarba deasa si inalta. Si mergea mosneagul voiniceste caci nimic nu-i inghiontea inima sa cate adapost ori sa-si astearna de mas. Iata ca asa mai pe dupa crucea cerului il ajunse ca un fel de moleaseala dar nici ca se lasa. Mai merse el ce mai merse si vazu inaintea sa asa ca o parere, linia tulbure a unei ape mari. Atunci parca prinse mai mult curaj si pana la malul ei nici ca se opri. “Ei mosnege, acu-i acu. Sa te vad eu ce faci, ca de trecut ca rata prin apa nu te vad si nici mergand pe ape nu te stiu in stare…” daca tot nu se pricepu cam ce sa faca se lasa pe marginea apei, isi desfacu traista si se pregati sa ia ceva de dumicat. Dar nu duse el mana de trei ori la gura ca numai ce se invartosa o mana de nasip, radicata asa fara nici o boare sau adiere, umplandu-i dumicatul de-i scrasnea numa toata gura. Se pleca el si-si clati gura cu apa de cea curata ca lacrima dar cand sa imbuce iar un dumicat iar fu potopit de nasipul cel nazdravan, ca bag de seama nu era ca orisice fel de nasip ca era nisip vanturat, de ploaie spalat, de soare svantat.

A treia oara cand se incerca numai asa cat sa vaza parca se auzi ca o soapta “nasip rascolit, de vant nepornit cine m-a lua, mult s-a bucura”…de ce se uita mai dinadins parca vedea boabele cele aurii mestesugind asa ca un chip. Mai stete mesneagul nostru, scarpinandu-se cand in ceafa cand in barba si pana la urma hotara ce tre sa faca. Umplu toti sacoteii plus straita cu nasipul cel balai si fin ca parul imbuclat si apoi se opinti de-i aranja doi pe-o parte si doi pe alta si apoi p-aci ti-e drumul. Ar fi zburdat mosneagul nostru dar sacoteii ceia il trageau la pamant caci se lasau mai greu si ca steiul de piatra si ca trunchiul cela rasturnat. Da vorba rumanului: unde merge mia merge si suta, iar unde se-ncape suta trece si paraua. Asa ca sontac-sontac mai gafaind, mai lalaind se strecura mosneagul in noapte cu salele sparte. Si cand prinde luna a-si ochi cararea de se putea incepe vremea spaimelor si a fermecelor numai ce simte mosneagul o smucitura si iata ca deodata se golesc sacoteii iar nasipul cela se prefira umpland aerul cu trupul unui flacaiandru balai, cu buclele aurii si sprinten nevoie mare. Mai sa cada mosneagul nostru de-o asa mare minune, dar odata-l prinse-n brate voinicul, sprijinindu-i temerile si spaimele.

© Costel Macovei

 

Case din Marginime

Va urma…

Echipa i-Tour

Poveşti din Mărginime, Episodul 5

…

Mancara ei de seara si apoi se culcara fara a mai cauta noaptea pe fereastra. Cum se stinse opaitul si se lasa linistea deplina odata se scutura Stanca si se trase afara din pamant. Incepu apoi a sapa, deslusind brazda dupa brazda, netezind, faramand si pana la zoriori de ziua deja se prefirau flori inbobocite de ziceai ca-i drumul de la poarta raiului. Tinda era scuturata, maturata si stropita, prispa casei stralucea iar parca si peretii prinsera culoare in obraji si aratau mai veseli. Iesii mosul din casa catand cu drag si vorbind cu fata sa, laudand-o pentru destoinicia ei apoi aranja dobitoacele si pasaretul dupa care se trase pe prispa asteptand sa apara si babuta sa fara a baga de seama ca aceasta ramasese tintuita in pragul usii, fara grai.

-        Ei? Ce mai spui acum matusa? Buna treaba si-o aflat?

-        Apoi mai mosnege, ce pot sa mai spui, deie Domnul sa fie de la El si nu de la procletul cela pus sa ne ispiteasca si sa ne ia mintile cu totul…

-        Apoi draga, io te las si plec in lume ca musai mai am gasi cate ceva ca sa pot intregi lucrarea ce mi-a fost data.

-        Mergi cu bine mai mosnege, si Domnul fie cu tine.

De asta data parca avea mai mult spor la mers mosneagul nostru numai ca schimbase poteca si porni tot catre vale schimband privelistea si trilul pasaretului ca acum mai spre campie, era alt pasaret prin lanuri si lastaris bag seama. Si merge mosul nostru dar iata ca pe la amiaza cea mare se trage la umbra unui copac falos ce-si intindea coroana chiar deasupra unei fantani, facand mult bine drumetilor. Puse mosneagul nostru cativa dumicati in gura si inghiti un strop de apa cand parca din spatele trunchiului se auzi asa ca un oftat. “Mai sa fie” isi spuse tragand cu coada ochiului ca doar stia ca nu zarise nimic si nici fosneala nu auzise. Mai statu el ce mai statu si iar se auzi ceva. Intoarse iute capul dar nic, nici o miscare. Iar mai statu el si la al treilea oftat unde nu sari mosneagul in picioare cercatand tot locul jur imprejur. Dar iarasi nimic. Crezu ca i s-a nazarit, dar de trei ori acelasi lucru, prea mult pentru un biet mosneag. Incepu a rascoli prin iarba cea nalta si mladie dar iar nimic: numai fantana, trunchiul cel cu umbra rotata iar la vrei trei pasi un alt trunchi, asa ca o buturuga mai mult, trunchi atos, scorburos, impletit, otelit si de vremuri potopit, ca avea si muschi de cel gros pe el asa ca o haina. Dete cu piciorul sa-l loveasca dar acesta parca se trase un pic ferindu-se. “Mai sa fie” zise iar mosneagul si se trase mai aproape de trunchi sa-l pipaie. Bag de seama ca muschiul era numai asa de copereala ca doar carnea lemnului era zdravana si sanatoasa. Mai statu mosneagul ca pret de juma de ceas tot gandind ce si cum sa faca si dadu sa plece dar parca nu se lasa dus, caci parca rasufla in sinea lui asa ca o boare “cine m-a lua, rau nu i-a parea”. Mai statu el, se mai invarti si pana la urma isi aranja iar traista de-a curmezisul si se opinti cu trunchiul cela pana-l aburca in spinare.

Apoi pe-aci ti-e drumul, cum zice vorba ceia “fie traista cat de grea, la-ntors zbori ca paserea”. Si nu cata el nici la stanga nici la dreapta ci tot inainte si nici de stat sa rasufle nu-i da mana ca stia ca-l asteapta acasa si fata si nevasta. Numai ce s-arata-n zare casuta lor ca si prinse a zburda precum copchii ceia pe tapsan. Ajunse acasa, facu la fel ca si data trecuta numai ca de cate ori incerca sa propteasca trunchiul in picioare si sa-l conjure cu pamant aista tot la pamant se tragea. Nu voia sa steie radicat nicicum. Atunci lua mosneagul nostru o camesoaie, un surtuc si niste nadragi, le potrivi si el cum se pricepu si lasa trunchiul la pamant de arata ca un flacau tolanit, sprijinit intr-un cot si mestecand un fir de iarba. Puse un clop din al vechi asa cam ca pe-o sprinceana si se trase cativa pasi ca sa vada minunea. Baba era si ea aroape si parca s-ar fi bagat in seama ca sa cremuiasca cu carmaz boiul flacaului.

-        Ce spui mai nevasta? Multamita?

-        Apoi mai mosnege, daca nu ne-or fi lasat mintile eu cred ca a fi bun de fecior. Ca-l vad mandru si lat in spete si falos, si asa cu clopul pe-o spranceana mai ca m-as lasa dusa la hora cu el…

-        Apoi de hore-ti arde tie, mai femeie.   -        Pai si ce ai vra? Sa bocesc?

-        Las ca acu Stanca o avea si ea sprijin, n-o mai fi singura la parinti.

-        Apoi mai mosnege, fecior avem da cum l-o chema oare?

-        Pai cum ti-ar place sa-l cheme?

-        Pai daca pe ea am botezat-o Stanca hai sa-i spunem voinicului Paltin.

-        Paltin sa-i fie numele atunci. Da ce faci matusa, nu vi sa-ti imbratosezi feciorul?

-        Apoi multa minte iti mai trebe si tie mai mosnege.

Se lasa mosneagul la pamant sprijjinind trunchiul cela si mangaindu-l ca si cand ar mangaia umeri unui voinic. Lasandu-se asa parca simtea cum se zbate sangele prin trupul cela asa ca o pasaruica in lat.

-        Ei, flacaul mosului, apoi numai Dumnezeu care le stie pe toate ne poate deslusi cata trebsoara om avea de faptuit.

-        Asa-i tatuca, da nu te nacaji ca doar toate-s la timpul lor.

-        Babo, mai baba mai, iata ca o vorbit voinicul nostru.

-        Lasa-ma mai mosnege, nu ma mai rapezi asa ca ma zdrumic toata. Lasa-ma asa mai usurel sa ma pot dumiri in voie…mai zise matusa sonticaind a nepricepere. “Mare ii gradina ta Doamne, numa nu lasa pe oricine sa-i sara gardurile”…

© Costel Macovei

 

Biserica din Rasinari

Sursa aici.

Va urma…

Echipa i-Tour

Poveşti din Mărginime, Episodul 4

…

-        Apoi mai barbate, minte multa ai mai avut. Io te-am trimis in lume sa-mi rasplatesti batranetile cu vreun cocon ceva iar tu imi pui stalp de poarta piatra asta lunguiata si desirata de zici ca-i cine stie ce fatoaica…

-        Apoi mai nevasta, tu mi-ai spus ca daca mi-o da inima de veste atunci acela-i lucru ce ne trebe. Nu asa ai zis?

-        Ba da, dar…o piatra?

-        Piatra, nepiatra, asta e. Ca pe cand ma uitam eu la ea si ma minunam ca prea seamana cu-n trup de fatoaica, de cele vanjoase si bune de treaba, numa ce aud asa ca o inchipuire “stanca innegrita din cer pravalita, cine m-o lua mult s-a bucura”. Si am stat io cat am stat si apoi am zis ca asta-i data de la Dumnezeu…

-        Apoi de la Domnul e data ca doar nu o iesit asa din pamant singura.

-        Asa mi-am zis si eu. Apoi de acum putem spune ca-i fata noastra cea mare si tre sa-i cautam nume s-o strigam.

-        Bag seama ca ai carat piatra pana acasa si ti-ai pierdut mintile pe drum mai mosnege.

-        Da de ce?

-        Pai mai intai spui ca-i fata noastra cea mare, apoi ca tre sa-i punem nume. Pa cine ai mai vazut tu vorbind cu pietrele?

-        Apoi mai femeie cu tine n-o scoate omul la capat. O sa-i spunem Stanca, fata din stanca cladita si de om neticluita.

-        Si-adica sa ies eu in zori de zi din casa si sa incep a striga: Stanca mama adu apa de la izvor, Stanca mama da drumu la oratanii sa ciugule cat ii ziua de mare? Asta vreai?

-        Da mai muiere, asta vreau. Ia cata fuguta prin lada o camesa de-a ta de tinerete si o fota colea sa acoperim goliciunea fetei, ca doar n-om fi ai mai saraci sa tinem fata despuiata, hai… ca acu se lasa seara.

Pleca baba sa-i faca mosului pe plac, dar in inima ei nu stia daca mosul si-o pierdut mintile sau ce sa mai creada, dar pana una alta, lua cele de trebuinta, mai alese si doua caiere de canepa, de cea desirata, batuta-n covata, de soare-nalbita de vant raschirita si fuga la stei…

Trase camesoaia priponind-o cu snuruletul in locul unde ar fi trebuit sa fie gatul, stranse fotele in jurul mijlocelului de ziceai ca cine stie ce mandrete de fata se ascunde sub straiele celea, apoi ii spuse mosului sa aseze cele doua caiere de canepa de-o parte si de alta asa cum isi tin codanele parul si apoi ii aseza o basma de cele pestrite si inflorate…si ca sa fie indeajuns, prinse a incercui cu oleaca de carbune doi ochi de cei negri si prelugi la incheietura genelor, arcui doua mandrulite de sprincene pe deasupra lor numai cat sa-i strajuiasca si sa-i adumbreasca de arsura soarelui, priponi asa ca mijlocul feţei doua narisoare de ziceai ca freamata de nerabdare sa traga aerul cela pana in strafundul plamanilor iar dedesupt arcui cu boiala rosie doua buze de credeai ca acu-acu se misca pentru a sopti o vorba de alint sau ceva ghiers maistru….iar dupa ce termina cu totul  se trase cu mosul asa ca vreo trei pasi inapoi ca sa vada cum o iesit…si cum steteau ei asa numai ce i se pare ca le face cu ochiul, ridicand o sprinceana si tuguindu-si buzisoarele:

-        Sarut mana maicuta, sarut mana taica…si bine v-am gasit…

-        Mosule, ori m-a batut soarele pe drum ori am vedenii…

-        Ba n-ai nici o vedenie maicuta, numai ca nu stii sa primesti ceea ce ai dorit din tot sufletul…

-        Vezi mai babo, am zis io ca nu-i lucru de şaga cu Stanca noastra, bine-ai venit acasa fata taichi…si sa ne traiesti ca doar eu am fost cel ce te-a purtat pe brate…da hai, pleaca-ti capul sa-ti sarut fruntea cea luminata.

Si se duse drept catre stanca strangand in brate camesoaia ceia fara brate si se intinse sa sarute fruntea cea dreapta si luminata. Ori ca fusese o parere ori ca se intamplase o minune dar din adancul pietrei se simtea asa ca bataile de inima numai ca mai stinse, mai palide…

-        Apoi mai baba mai, iata ca avem si noi o fata, numai sa nu-ti vie fro idée sa ma pui sa-i caut si sot pe masura…

-        Apoi lasa taica ca sot mi-oi gasi eu, nu te sparia…numai ca n-ai terminat toata munculita…mai trebuie sa pleci in lume ca am nevoie si de cei doi frati ai mei…

-        Taci mai fata draga, ca doar ce te-am gasit pe tine si acum ma pui sa car tot muntele aici in ograda?

-        Taica, taicuta, nu te teme ca nu s-a gatat lumea si nici zilele nu ti-au intrat in traista…ca doar nu crezi ca asta-i trebusoara pentru oricine…

-        Pai bine mai fata draga si ce-o sa fac, o sa bat lumea ca sa-ti gasesc frati pe masura?

-        Asa cum m-ai gasit pe mine ai sa-i gasesti si pe ei, nu te teme ci doar increde-te in puterea Domnului…

-        Apoi daca asa spui tu, asa oi face, fata draga. Ei, ce zici babo?

-        Ce sa zic, stau si ma uit la tine cum vorbesti de unul singur, tot catand la stanca aiasta de-ai adus-o…si mai te si repezi s-o strangi in brate si s-o saruti de zici ca cine stie ce comoara de fata ai fi adus…

-        Apoi mai baba, asta e, ea ii fata mea si gata. Daca tie nu-ti place, uite plec sa-ti caut si tie fecior…poate s-o-ndura Domnul sa ma procopseasca…

-        Ca bine zici mai mosnege. Si cand pleci?

-        Pai maine ca tot ii straita pregatita.

-        Apoi atunci hai sa sar sa aranjez masa si sa mergem la culcare ca doar d-asta-i noaptea noapte.

-        Baba, babusca, cum te-o sucit si te-o invartit, numai Domnul stie, da treaca de la mine…si fie ca tine…

© Costel Macovei

 

Biserica fortificata din Cristian

Echipa i-Tour

Poveşti din Mărginime, Episodul 3

…

Si unde nu se invartosa babuta noastra la framantat aluatul si la rascolit putina ceea cu branza iute si galbenita de musteala timpului de ziceai ca ce-i aia. Si numai bine pana-n seara o puicuta de cea plina la osanza se jertfi zvarlindu-se in dogoarea cuptoriului blastamand si vreo zece oua de cele galbene sa se rostogoleasca in tingire plangand ratacirea jumarilor printre bucatile celea de carnat. Deh, doar ii pleca mosneagul la drum lung si trebuia sa aiba putere sa razbata toate piedicile. Cand si cand intorcea capul furisand cate o privire la mosneagul ei ce-si randuia cele trebuincioase in desaga pestrita. Nici prea multe, greu la carat dar nici ca un coate goale. Asta ii placea la el, stia sa-si poarte starea si vremile fara poticnire sau rusine. Pana-n miez de noapte, erau mancati, inchinati, pregatiti dar somnul parca fugise dus de vanturile cele turbate hat departe.

-        Auzi mai mosnege, ai de grije ce faci si pe unde umbli, sa nu te puie pacatele sa ma faci de ras pe unde oi ajunge…

-        Apoi taca-ti gura mai muiere…asa ma stii de atata amar de ani? Minte-n traista, gura proasta; fier, amnar si-un pic de iasca…Of Doamne.

-        Ei lasa, nu te mai invartosa asa, ca doar n-am gaurit cerurile, am zis si io asa, ca doar te stiu…

Nu stiu cum se face dar vorba cea din batrani este mai mereu adevarata si cica ceasul de dinaintea rasaritului este al mai intunecos si mai vartos. Apoi pe la cel ceas ii ajunse si pe ei mosul cel pricinos ce te unge pe la gene si cand prinsera a canta cocosii parca nu s-ar fi dat jos nicicum. Dar o noapte-i doar o noapte iar viata le cuprinde pe toate asa ca obiceiul din fire n-are poticnire. Se ridica mosneagul nostru, se spala cu apa cea rece pastrata in tinda de cu seara apoi se lasa de-a matania in fata icoanelor, cerand ceriului sa-i dea putere si minte indestul ca sa ispraveasca trebusoara pe care si-o pusese in minte. Lua un dumicat de pita si un strop de apa numai cat sa nu zica a plecat ca sacul cel gol manat de vant si si-a luat ziua buna de la muiere. Si mergea mosneagul, urcand poala muntelui odata cu maritul soare de se si mira cum de are asa mandru tovaras. De catat indarat nici macar cu coada ochiului nu furisa privirea caci stia ca i s-ar fi ingreunat inima si l-ar fi napadit toate cele nelinisti. Asa se incuraja singur, bucurandu-se de trilul pasaretului ce fosgaia prin frunzisul padurii. Si treceau orele masurate ca si pasii mosneagului nostru si dupa ce-a de-a doua creasta de munte numai ce vazu de departe o ciudatenie ca alta nu. Se apropie cu bagare de seama si ce sa vada, drept in mijlocul unei poieni ce se adumbrea langa carare, dreapta ca fusul cel pantecos la mijloc stetea fara nici o sprijineala o mandrete de bucata de stanca, dar parca nu era ca toate stancile brobonata si crapaturita ci asa mai altfel, lucie si calda la mangaiat de ziceau ca soarele insusi lasase un strop din caldura sa inlauntru ei. Pe cand ii tot da ocol si se tot minuna de asa patanie numai ce aude ca o boare, ca o soapta: “stanca innegrita din cer pravalita, cine m-o lua mult s-a bucura”.

-        Mai sa fie, nici nu m-am pierdut bine in cea pustietate si mai am si vedenii amu…

Dete mosneagul nostru ocol doar, doar o mai auzi ceva, dar parca se lasase linistea dintai peste lume, ca incepuse sa-i tiuie urechile. Se lasa la pamant, incerca sa-mbuce ceva dar pas. Nu se lega nimic de el. Mai statu ce mai statu, tot intrebandu-se ce sa faca mai bine si numai ce-l vezi ca se ridica, isi scuipa-n palme si unde nu incepe a se optinti cu stanca ceea de ziceai ca vrea s-o sfarme. “Apoi daca baba mea si-o cocarjat mintile, izgonindu-ma de acasa, io de ce nu mi-as cocarja salele trantindu-i frumuseata asta de stana de piatra drept in fata casei…ca tot n-are stalp la poarta ca sa-l sprijine cat ii ziulica de lunga”…si dai si dai… pana cand reusi sa sminteasca piatra din loc. O tara cum putut si o rezama de un trunchi ca parca nu se-ndura sa o pravale la pamant ca pe-o piatra oarecare, doar de acum avea sa le fie de copchila-n ograda. Ea avea sa le spuie mama si tata, ea avea sa le deie o cana de apa la vremea neputintelor… Isi aranja straiele in buna stare, puse straita dea curmezisul peste piept si aburca steiul cela de stanca in carca si-apoi “tine drumul nu te-abate, ca te ia seara de spate”. Si iata ca pana-n amiaza era in fata casei cu bolovanul cela in carca si plin tot de sudoare de ziceai ca l-au prins ploile cele mari de pe urma. Razema steiul de tinda casei si dete fuga in polata de unde se intoarse cu sapaliga si prinse a face o borta-n pamant ca la un cot de cel impatesc apoi lua steiul si tocmindu-l sa vada care parte-i de pus in pamant si care tre’ sa ramaie afara infipse piatra o invarti cat sa se aseze bine si apoi turna pamantul la loc, priponind astfel piatra sa nu se pravale. Cand termina el trebusoara si sta si privea ce isprava a facut, iata ca se arata pe coama dealului si babuta lui. Cand il vazu, ii facu semn si incepu a grabi pasii. Ajunse langa el sfarsita si cu mintea clisa, ca nu pricepea bocna ce minune facuse mosul.

© Costel Macovei

 

Sibiu, steme

Echipa i-Tour